altceva

Mostre.

oamenii mansardei

Cortina a cazut...

Spectacolul a fost grotesc.Cei care l-au ovationat au decazut. Erau niste kitsch-uri. Si-au dat oare seama? Si-au dat seama ca erau apreciati doar pentru ce trebuiau sa reprezinte? De ei imi e mila, uneltele unui regim criminal care inoata in morcila in care au fost lasati de catre iubitul conducator si subalternii lui, implicit de lasii aparuti ca ciupercile dupa ploaie, in 89.  

Pasesc in ceea ce se numeste templul ororii.Inaintez timid spre casa de bilete. Incerc sa-mi fac calculul in minte pentru cat am de platit. Reusesc cu greu pentru ca gandurile incep sa-mi alerge nebuneste prin minte. Nu reusesc sa le stapanesc, imi pierd orice notiune de gravitatie in cutia craniana. Incerc sa ma concentrez. Imi achit biletul si taxa foto urmand a-mi continua miscarea mecanica spre ceea ce urma sa ma impresioneze profund.

Ajung intr-o camera mare, plina de harti pe pereti, Vad alb si negru, mult alb si negru…. Nu reusesc sa-mi focalizez privirea intr-o directie anume. Ma simt ca intr-un carusel si incerc sa-mi iau din mers fiecare imagine. Ma intampina o doamna care ma intreaba daca vreau sa ascult mesajul indrumator. Raspund firav ca da. Incerc sa raman intr-un loc in asteptarea mesajului. Imi pierd rabdarea insa, simtind magnetul misterului. Parasesc camera cu hartile lagarelor de munca fortata, ale gropilor comune, ale azilelor psihiatrice cu caracter politic si ale centrelor de deportare.

Intru intr-un hol tapetat cu chipuri.Nu vreau sa le privesc pe toate.Trairile-mi sunt intense, incerc sa le domolesc. Pasesc incet, ma atrage insa brusc o lumina puternica din dreapta, un spatiu mare cu multe usi pe laterale.Ma indrept spre el. Apuc sa fac doi pasi si ma opresc brusc. Se aud pasi multi, un val de tropaituri pe o podea de lemn. Sunt pasii vizitatorilor de la nivelele superioare. Sunt pasii pe care ii auzeau toti cei inchisi aici.

"soparlele preistorice" in actiune

cinci

de-a doua roti - Moto Sapiens

Eu, tu, organul si amaratii.

Frumoasa e viata de cartier, mai ales atunci cand dai nas in nas cu cei care vor sa-si insuseasca un bun doar ca sa faca o spaga, pentru ca vorba aia...sunt niste romi amarati. In ultima vreme suntem sufocati de campaniile celor care promoveaza "tzigania" in Romania. Fenomenul ia amploare pe zi ce trece si practic, nationalitatea noastra, cea de roman este ridiculizata si acuzata de catre toate etniile. Isi cer drepturile si ne cer sa nu-i mai acuzam de furturi, de violuri, de omoruri si de toate lucrurile negative care au loc in aceasta tara. Unii din noi ajung sa-i compatimeasca si sa le intinda o mana de ajutor. Ce nu vedem insa, e faptul ca tziganul, ca natie, se dezvolta ca si istetime si reuseste practic sa joace un teatru de foarte buna calitate.

poezia sufletului

un mesaj care nu are nevoie de amprenta vreunuia dintre noi :


When you find a man
Who transforms

armonie disipata?

Cu atata ura privesc oamenii linistea sufletului altora. De mic, nu intelegeam de ce unii oameni sunt blamati fara drept de apel. Ce ma uimea insa si mai mult, era faptul ca nu raspundeau provocarilor. Se nastea in mine o ura si ma lasam condus de sentimentul de a-i proteja (asa cum credeam eu). Aveam impresia ca eu pot face dreptate.Ce nu vedeam era insa faptul ca pe acei oameni nu-i afecta cu nimic aceasta incoltire a lor. Ma lasam cuprins de teribilismul unui adolescent in incercarile mele de a face ceva. Nu reuseam mai nimic. Reuseam , insa, sa fiu luat in deradere ca sustin niste cauze care in viziunea multora erau jalnice. Dar asta nu m-a facut sa ma opresc ci sa persist.